Componentele calculatorului
1. Unitatea centrală:
Unitatea centrală de prelucrare sau unitatea centrală de procesare (UCP, engleză Central processing unit, CPU) este hardware-ul într-un sistem informatic care execută instrucțiunile unui program de calculator realizând operațiuni aritmetice și logice, precum și operațiunile de intrare/iesire ale sistemului. Termenul a fost utilizat în industria calculatoarelor cel puțin la începutul anilor 1960.
Monitorul este un periferic de ieșire pentru afișare grafică luminoasă de date și imagini, folosit uzual în instalații de telecomunicatie și în tehnica prelucrării datelor. Datele sunt reprezentate prin caractere și simboluri. Din punct de vedere constructiv, monitoarele erau la origine televizoare fără partea de recepție a semnalelor Tv.
3. Tastatura:
Tastatura este o componentă hardware periferică a calculatorului ce permite utilizatorului să introducă în unitatea centralǎ a acestuia date (litere, cifre și semne speciale) prin apăsarea unor taste. Cele mai folosite tastaturi pe plan mondial sunt cele de tip QWERTY. Un alt tip de tastaturi este tipul QWERTZ. Denumirile vin de la primele șase taste de pe rândul al treilea. Tipul QWERTY se folosește mai ales în țările anglofone, iar celelalte folosesc mai ales tipul QWERTZ.
4. Mouse-ul:
Mouse-ul este unul dintre cele mai importante dispozitive periferice de introdus comenzi ale computerului (calculatorului electronic) modern. A devenit aproape un "element" hardware standard al oricărui computer. De obicei mausul este un obiect mic echipat cu una sau mai multe taste, modelat astfel încât să poată fi apucat și mânuit ușor cu mâna. Principiul lui de funcționare se bazează pe recunoașterea de către computer a mișcării sale relativă la suprafața plană pe care este așezat și deplasat.
5. Boxele:
O boxă este un echipament care se poate conecta la dispozitive care pot reda conținut audio, cum ar fi calculatorul personal, CD-Playere sau telefoanele mobile. Ea poate fi activă (nu au nevoie de amplificator și pot fi conectate la orice dispozitiv care are ieșire pentru căști) sau pasivă.

